Raport

CARAVANA CUNOAȘTERII 2.0
Şcoala de Vară de Cunoaştere
2012
1, 2, 3 … la Raport
După ce am trecut de primul an, al doilea, am ajuns în al treilea cu alte și alte idei, deci suntem făcuți să mergem înainte…cu mulți ani înainte.
Anul 2012 pentru unii a fost un vârf de activitate, dar pentru noi a fost o bază … bază pe care o vom construi de acum în colo împreună.
Noutați 2012
- Am lansat un nou concept pe module: College Class, Master Class, Advanced Class si Nobel Class
- Am introdus o nouă activitate în Proiect: Prima Conferință de Cunoaștere din România
- Am sponsorizat 2 proiecte de robotică, care au obținut premii naționale și internaționale
- Am lansat un nou site al proiectului și înscrierile on-line
- Am abordat cele mai avangardiste concepte și domenii științifice într-o poveste a viitorului
Și încă mai avem idei pentru 2013
Activități 2012
College Class – ateliere pentru ”Școala Altfel”
Master Class – școala de vară cu secțiuni despre realitate, om și interacțiunile om – realitate
Advanced Class – școala de vară cu secțiuni despre cele mai avangardiste domenii și concepte
din știință și piața muncii
Nobel Class – proiecte științiice concrete, anteprenoriat științific
Conferința – oportunități în știință și tehnologie, abilități, anteprenori în știință
Locație
Hotel New Montana (Sinaia, Ro)
Beneficiari
149 copii si tineri
Nivel |
Perioada |
Vârsta |
Nr. beneficiari |
Advanced Class |
1 – 5 august |
˃ 14 ani |
27 |
5 – 9 august |
˂ 14 ani |
25 |
|
Master Class |
9 – 13 august |
liceu si facultate |
34 |
13 – 17 august |
Gimnaziu |
26 |
|
17 – 21 august |
Primar |
17 |
|
Olimpici nationali |
20 |
||
Total |
149 |
Echipa
In 2012 am dat startul la integrare. Pe langa olimpicii naționali care au initiat acest proiect am largit echipa si cu cei mai buni dintre beneficiarii Scolii de Vara…. si bine am facut.
Pentru a vedea echipa 2010, accesati aici.
Statistici
Mai multe amanunte despre continut si utilitatea proiectului aici.
Feedback
Mai multe amanunte despre impact aici
Buget
Venturi (lei) |
Cheltuieli (lei) |
||
Taxă participare |
61 430 |
Cazare, masa, sala |
179 000 |
Campania 2% |
29 800 |
Material, transport,organizare |
13 176 |
Sponsorizare Petrom |
109 691 |
Premii |
8 745 |
TOTAL |
200 921 |
TOTAL |
200 921 |
Vizibilitate in online
http://caravanacunoasterii.ro/
http://www.scientia.ro/forum/index.php/topic,3898.0.html
http://www.cipriandragomir.com/2012/05/25/scoala-de-vara-de-cunoastere/
http://www.copilul.ro/Excursii-si-tabere-u119/Tabara-de-Cunoastere-2012-s8879.html
http://www.micapublicitate.net/tabara-2012-567506.html
http://www.operepictura.ro/expozitiepetrom.html
Notice (8): Undefined variable: raports [APP/View/Articles/view.ctp, line 48]Code Context$var = Inflector::pluralize($article['Type']['name']);
?>
<?php $i = 0; foreach ($$var as $article): $i ++;
$viewFile = '/home/cara23/public_html/app/View/Articles/view.ctp' $dataForView = array( 'members' => array( (int) 0 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 1 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 2 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 3 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 4 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 5 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 6 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 7 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 8 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 9 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 10 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 11 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 12 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 13 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 14 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 15 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 16 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 17 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 18 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 19 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 20 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 21 => array( 'Member' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ) ) ), 'feedbacks' => array( (int) 0 => array( 'Article' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ), 'Type' => array( [maximum depth reached] ), 'Cover' => array( [maximum depth reached] ), 'File' => array( [maximum depth reached] ), 'Partner' => array([maximum depth reached]) ) ), 'rapoarte' => array( (int) 0 => array( 'Article' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ), 'Type' => array( [maximum depth reached] ), 'Cover' => array( [maximum depth reached] ), 'File' => array([maximum depth reached]), 'Partner' => array([maximum depth reached]) ) ), 'sectiuni' => array( (int) 0 => array( 'Article' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ), 'Type' => array( [maximum depth reached] ), 'Cover' => array( [maximum depth reached] ), 'File' => array([maximum depth reached]), 'Partner' => array([maximum depth reached]) ), (int) 1 => array( 'Article' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ), 'Type' => array( [maximum depth reached] ), 'Cover' => array( [maximum depth reached] ), 'File' => array([maximum depth reached]), 'Partner' => array([maximum depth reached]) ) ), 'albums' => array( (int) 0 => array( 'Article' => array( [maximum depth reached] ), 'Category' => array( [maximum depth reached] ), 'Type' => array( [maximum depth reached] ), 'Cover' => array( [maximum depth reached] ), 'File' => array([maximum depth reached]), 'Partner' => array([maximum depth reached]) ) ), 'banners' => array( (int) 0 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 1 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 2 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 3 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 4 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ), (int) 5 => array( 'Banner' => array( [maximum depth reached] ) ) ), 'category' => array( 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ) ), 'article' => array( 'Article' => array( 'id' => '4169', 'picture' => null, 'dir' => null, 'name' => 'Raport', 'slug' => 'raport', 'position' => '1', 'content' => '<p> </p> <p><strong>CARAVANA CUNOAȘTERII 2.0</strong></p> <p><strong><em>Şcoala de Vară de Cunoaştere</em></strong></p> <p> </p> <p align="center"><strong>2012</strong></p> <p align="center"><strong>1, 2, 3 … la Raport</strong></p> <p align="center"> </p> <p> </p> <p>După ce am trecut de primul an, al doilea, am ajuns în al treilea cu alte și alte idei, deci suntem făcuți să mergem înainte…cu mulți ani înainte.</p> <p>Anul 2012 pentru unii a fost un vârf de activitate, dar pentru noi a fost o bază … bază pe care o vom construi de acum în colo împreună.</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Noutați 2012</strong></p> <ul> <li>Am lansat un nou concept pe module: College Class, Master Class, Advanced Class si Nobel Class</li> <li>Am introdus o nouă activitate în Proiect: Prima Conferință de Cunoaștere din România</li> <li>Am sponsorizat 2 proiecte de robotică, care au obținut premii naționale și internaționale </li> <li>Am lansat un nou site al proiectului și înscrierile on-line</li> <li>Am abordat cele mai avangardiste concepte și domenii științifice într-o poveste a viitorului</li> </ul> <p>Și încă mai avem idei pentru 2013</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Activități 2012</strong></p> <p><strong>College Class</strong> – ateliere pentru ”Școala Altfel”</p> <p><strong>Master Class</strong> – școala de vară cu secțiuni despre realitate, om și interacțiunile om – realitate</p> <p><strong>Advanced Class </strong> – școala de vară cu secțiuni despre cele mai avangardiste domenii și concepte</p> <p> din știință și piața muncii</p> <p><strong>Nobel Clas</strong>s – proiecte științiice concrete, anteprenoriat științific</p> <p><strong>Conferința</strong> – oportunități în știință și tehnologie, abilități, anteprenori în știință</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Locație </strong></p> <p>Hotel New Montana (Sinaia, Ro)</p> <p> </p> <p><strong>Beneficiari </strong></p> <p>149 copii si tineri</p> <table border="1" cellpadding="0" cellspacing="0" style="width:624px;" width="624"> <tbody> <tr> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Nivel</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center"><strong>Perioada</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center"><strong>Vârsta</strong></p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Nr. beneficiari</strong></p> </td> </tr> <tr> <td rowspan="2" style="width:132px;"> <p align="center"> </p> <p align="center"><strong>Advanced Class</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">1 – 5 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">˃ 14 ani</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">27</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">5 – 9 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">˂ 14 ani</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">25</p> </td> </tr> <tr> <td rowspan="3" style="width:132px;"> <p align="center"> </p> <p align="center"><strong>Master Class</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">9 – 13 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">liceu si facultate</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">34</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">13 – 17 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">Gimnaziu</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">26</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">17 – 21 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">Primar</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">17</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Olimpici nationali</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> </td> <td style="width:180px;"> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">20</p> </td> </tr> <tr> <td colspan="3" style="width:491px;"> <p><strong> Total</strong></p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>149</strong></p> </td> </tr> </tbody> </table> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Echipa</strong></p> <p>In 2012 am dat startul la integrare. Pe langa olimpicii naționali care au initiat acest proiect am largit echipa si cu cei mai buni dintre beneficiarii Scolii de Vara…. si bine am facut.</p> <p>Pentru a vedea echipa 2010, accesati <a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/membri/advanced-class">aici.</a></p> <p> </p> <p><strong>Statistici</strong></p> <p>Mai multe amanunte despre continut si utilitatea proiectului <em><u>aici.</u></em></p> <p> </p> <p><strong>Feedback</strong></p> <p>Mai multe amanunte despre impact <a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articole/feedback-master-class">aici</a></p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Buget</strong></p> <table border="1" cellpadding="0" cellspacing="0"> <tbody> <tr> <td colspan="2" style="width:312px;"> <p align="center"><strong>Venturi (lei)</strong></p> </td> <td colspan="2" style="width:318px;"> <p align="center"><strong>Cheltuieli (lei)</strong></p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;height:31px;"> <p align="center">Taxă participare</p> </td> <td style="width:113px;height:31px;"> <p align="center">61 430</p> </td> <td style="width:217px;height:31px;"> <p align="center">Cazare, masa, sala</p> </td> <td style="width:101px;height:31px;"> <p align="center"><strong>179 000</strong></p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center">Campania 2%</p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center">29 800</p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center">Material, transport,organizare</p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center">13 176</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center">Sponsorizare Petrom</p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center">109 691</p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center">Premii</p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center">8 745</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center"><strong>TOTAL</strong></p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center"><strong>200 921</strong></p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center"><strong>TOTAL</strong></p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center"><strong>200 921</strong></p> </td> </tr> </tbody> </table> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Vizibilitate in online</strong></p> <p><a href="http://caravanacunoasterii.ro/">http://caravanacunoasterii.ro/</a></p> <p><a href="http://www.scientia.ro/forum/index.php/topic,3898.0.html">http://www.scientia.ro/forum/index.php/topic,3898.0.html</a></p> <p><a href="http://www.cipriandragomir.com/2012/05/25/scoala-de-vara-de-cunoastere/">http://www.cipriandragomir.com/2012/05/25/scoala-de-vara-de-cunoastere/</a></p> <p><a href="http://www.anunturi.org/detalii_anunt-scoala-de-vara-de-cunoastere-2012-pt-tineri-10-25-ani-0f0-67893.html">http://www.anunturi.org/detalii_anunt-scoala-de-vara-de-cunoastere-2012-pt-tineri-10-25-ani-0f0-67893.html</a></p> <p><a href="http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/63/6663-scoala-de-vara-de-cunoastere-pentru-copii-si-adolescenti">http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/63/6663-scoala-de-vara-de-cunoastere-pentru-copii-si-adolescenti</a></p> <p><a href="http://www.copilul.ro/Excursii-si-tabere-u119/Tabara-de-Cunoastere-2012-s8879.html">http://www.copilul.ro/Excursii-si-tabere-u119/Tabara-de-Cunoastere-2012-s8879.html</a></p> <p><a href="http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/petrom-a-premiat-103-olimpici-nationali-si-internationali.html">http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/petrom-a-premiat-103-olimpici-nationali-si-internationali.html</a></p> <p><a href="http://www.csrmedia.ro/petrom-a-premiat-103-olimpici-ai-caror-parinti-lucreaza-in-industria-petroliera/">http://www.csrmedia.ro/petrom-a-premiat-103-olimpici-ai-caror-parinti-lucreaza-in-industria-petroliera/</a></p> <p><a href="http://www.micapublicitate.net/tabara-2012-567506.html">http://www.micapublicitate.net/tabara-2012-567506.html</a></p> <p><a href="http://www.operepictura.ro/expozitiepetrom.html">http://www.operepictura.ro/expozitiepetrom.html</a></p> <p> </p> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '3', 'activ' => false, 'description' => '', 'filename' => '', 'keywords' => '', 'created' => '2013-02-20 00:47:49', 'modified' => '2015-01-16 21:53:24' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '3', 'name' => 'raport' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ), 'authUser' => null ) $members = array( (int) 0 => array( 'Member' => array( 'id' => '182', 'picture' => '1. Diana Nitescu - Copy (5).jpeg', 'dir' => '182', 'name' => 'Diana Nițescu', 'filename' => '1. Diana Nitescu - Copy (5)', 'slug' => 'diana-nițescu', 'description' => '<p> Project Manager</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '1', 'created' => '2013-02-27 21:21:49', 'modified' => '2013-03-07 22:20:16' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 1 => array( 'Member' => array( 'id' => '177', 'picture' => null, 'dir' => '', 'name' => 'Prezentare', 'filename' => null, 'slug' => 'prezentare', 'description' => '<p>Fondatorul programului ”Olimpicii Petrom”</p> <p>Co-fondatorul Proiectului ”Caravana Cunoasterii”</p> <p><strong>Certificari</strong></p> <p>Expert grad I in dezvoltarea personala si orientarea carierei</p> <p>Certificat international in NLP, ADN, Human Design, Anatomie intuitiva (SUA, Germania, Elvetia)</p> <p>Certificat national ca trainer, coach, project manager si evaluare HR</p> <p><strong>Premii</strong> </p> <p>Premiul pentru Proiectul Anului (Cisco Systems, 2004)</p> <p>Premiul pentru activitate internationala (Atlas, 2007)</p> <p>Premiul pentru implicare in comunitate (ARC si Camera de Comert Americana,2012)</p> <p>Loc II pentru Programul Olimpicii Petrom (Romanian CSR Awards, 2013)</p> <p>Alte 9 nominalizari la premii nationale si internationale</p> <p><strong>Activitate</strong></p> <p>Participant la 10 conferinte internationale de educatie (Belgia, Olanda, Germania, Spania, Norvegia,Italia, Franta)</p> <p>Articole publicate in The Perliament Magazin (publicatia oficiala a Parlamentului European)</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '2', 'created' => '2013-02-22 20:54:00', 'modified' => '2014-06-23 11:42:37' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 2 => array( 'Member' => array( 'id' => '183', 'picture' => '1. Violeta Anastase - Copy.JPG', 'dir' => '183', 'name' => 'Violeta Anastase', 'filename' => '1. Violeta Anastase - Copy', 'slug' => 'violeta-anastase', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '3', 'created' => '2013-02-28 21:55:32', 'modified' => '2013-03-07 23:06:16' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 3 => array( 'Member' => array( 'id' => '184', 'picture' => '2.Sabina Serbu - Copy.JPG', 'dir' => '184', 'name' => 'Sabina Şerbu', 'filename' => '2.Sabina Serbu - Copy', 'slug' => 'sabina-serbu', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '4', 'created' => '2013-02-28 21:56:59', 'modified' => '2013-03-07 23:06:29' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 4 => array( 'Member' => array( 'id' => '185', 'picture' => '3. Catalina Spatarelu - Copy.JPG', 'dir' => '185', 'name' => 'Cătălina Spătărelu', 'filename' => '3. Catalina Spatarelu - Copy', 'slug' => 'catalina-spatarelu', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '5', 'created' => '2013-02-28 21:59:32', 'modified' => '2013-03-07 23:06:44' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 5 => array( 'Member' => array( 'id' => '186', 'picture' => '4.Alina Stoica - Copy.JPG', 'dir' => '186', 'name' => 'Alina Stoica', 'filename' => '4.Alina Stoica - Copy', 'slug' => 'alina-stoica', 'description' => '<p>Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '6', 'created' => '2013-02-28 22:01:06', 'modified' => '2014-06-07 01:49:13' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 6 => array( 'Member' => array( 'id' => '187', 'picture' => '5. Ruxandra Geanaliu - in site.jpeg', 'dir' => '187', 'name' => 'Ruxandra Geanaliu', 'filename' => '5. Ruxandra Geanaliu - in site', 'slug' => 'ruxandra-geanaliu', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '7', 'created' => '2013-02-28 22:01:59', 'modified' => '2013-03-07 23:07:16' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 7 => array( 'Member' => array( 'id' => '188', 'picture' => '6. Bianca Georgescu - Copy (2).JPG', 'dir' => '188', 'name' => 'Bianca Georgescu', 'filename' => '6. Bianca Georgescu - Copy (2)', 'slug' => 'bianca-georgescu', 'description' => '<p>Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '8', 'created' => '2013-02-28 22:07:45', 'modified' => '2014-06-07 01:50:28' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 8 => array( 'Member' => array( 'id' => '189', 'picture' => '7. Andreea Vasile - Copy.jpg', 'dir' => '189', 'name' => 'Andreea Vasile', 'filename' => '7. Andreea Vasile - Copy', 'slug' => 'andreea-vasile', 'description' => '<p>Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '9', 'created' => '2013-02-28 22:09:00', 'modified' => '2014-06-07 01:50:09' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 9 => array( 'Member' => array( 'id' => '164', 'picture' => '8. Cristina Pelea - in site.JPG', 'dir' => '164', 'name' => 'Cristina Pelea', 'filename' => '8. Cristina Pelea - in site', 'slug' => 'cristina-pelea', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '10', 'created' => '2013-02-21 20:53:14', 'modified' => '2013-03-07 22:22:35' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 10 => array( 'Member' => array( 'id' => '163', 'picture' => '9. Ioana Ilie - Copy.JPG', 'dir' => '163', 'name' => 'Ioana Ilie', 'filename' => '9. Ioana Ilie - Copy', 'slug' => 'ioana-ilie', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '11', 'created' => '2013-02-21 20:51:42', 'modified' => '2013-03-07 22:22:47' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 11 => array( 'Member' => array( 'id' => '196', 'picture' => '10. Alex Paraschiv - Copy.JPG', 'dir' => '196', 'name' => 'Alexandru Paraschiv', 'filename' => '10. Alex Paraschiv - Copy', 'slug' => 'alexandru-paraschiv', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '12', 'created' => '2013-02-28 22:16:50', 'modified' => '2013-03-07 23:08:46' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 12 => array( 'Member' => array( 'id' => '75', 'picture' => '11. Razvan Nistor - Copy.JPG', 'dir' => '75', 'name' => 'Răzvan Nistor', 'filename' => '11. Razvan Nistor - Copy', 'slug' => 'razvan-nistor', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '1', 'order' => '13', 'created' => '2013-02-20 03:08:44', 'modified' => '2013-03-07 22:23:16' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 13 => array( 'Member' => array( 'id' => '165', 'picture' => '12. Andy Badescu - Copy.jpg', 'dir' => '165', 'name' => 'Alexandru Bădescu', 'filename' => '12. Andy Badescu - Copy', 'slug' => 'alexandru-badescu', 'description' => '<p>Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '14', 'created' => '2013-02-21 20:54:41', 'modified' => '2014-06-07 01:48:58' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 14 => array( 'Member' => array( 'id' => '162', 'picture' => '13. Ionut Dinu - Copy.JPG', 'dir' => '162', 'name' => 'Ionuţ Dinu', 'filename' => '13. Ionut Dinu - Copy', 'slug' => 'ionut-dinu', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '15', 'created' => '2013-02-21 20:49:22', 'modified' => '2013-03-07 22:23:43' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 15 => array( 'Member' => array( 'id' => '197', 'picture' => '1. Maria Seiculescu - Copy.JPG', 'dir' => '197', 'name' => 'Maria Seiculescu', 'filename' => '1. Maria Seiculescu - Copy', 'slug' => 'maria-seiculescu', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '16', 'created' => '2013-02-28 22:18:13', 'modified' => '2013-03-07 23:09:00' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 16 => array( 'Member' => array( 'id' => '198', 'picture' => '2. Raluca Enasoiu - Copy.JPG', 'dir' => '198', 'name' => 'Raluca Enăşoiu', 'filename' => '2. Raluca Enasoiu - Copy', 'slug' => 'raluca-enasoiu', 'description' => '<p> Co-fondator</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '17', 'created' => '2013-02-28 22:19:07', 'modified' => '2013-03-07 23:09:15' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 17 => array( 'Member' => array( 'id' => '170', 'picture' => '3. Emma Luca - Copy.jpg', 'dir' => '170', 'name' => 'Emma Luca', 'filename' => '3. Emma Luca - Copy', 'slug' => 'emma-luca', 'description' => '<p> Membru </p> <p> </p> <p> </p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '18', 'created' => '2013-02-21 21:12:27', 'modified' => '2013-03-07 22:24:23' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 18 => array( 'Member' => array( 'id' => '168', 'picture' => '4. Viky Balint - Copy.jpg', 'dir' => '168', 'name' => 'Victoria Balint', 'filename' => '4. Viky Balint - Copy', 'slug' => 'victoria-balint', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '19', 'created' => '2013-02-21 20:58:01', 'modified' => '2013-03-07 22:24:34' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 19 => array( 'Member' => array( 'id' => '86', 'picture' => 'Cristina Vinescu.jpg', 'dir' => '86', 'name' => 'Vînescu Cristina ', 'filename' => 'Cristina Vinescu', 'slug' => 'vinescu-cristina', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '1', 'order' => '20', 'created' => '2013-02-20 03:17:46', 'modified' => '2013-03-07 23:36:22' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 20 => array( 'Member' => array( 'id' => '169', 'picture' => '5. Endy Emin - Copy.JPG', 'dir' => '169', 'name' => 'Ender Emin', 'filename' => '5. Endy Emin - Copy', 'slug' => 'ender-emin', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '21', 'created' => '2013-02-21 20:58:22', 'modified' => '2013-03-07 22:24:48' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ), (int) 21 => array( 'Member' => array( 'id' => '161', 'picture' => '6. Radu Balmau - Copy.JPG', 'dir' => '161', 'name' => 'Radu Bălmău', 'filename' => '6. Radu Balmau - Copy', 'slug' => 'radu-balmau', 'description' => '<p> Membru</p> ', 'category_id' => '0', 'order' => '22', 'created' => '2013-02-21 20:49:07', 'modified' => '2013-03-07 22:25:00' ), 'Category' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ) ) ) ) $feedbacks = array( (int) 0 => array( 'Article' => array( 'id' => '4168', 'picture' => '', 'dir' => null, 'name' => 'Feedback', 'slug' => 'feedback', 'position' => '1', 'content' => '<p> FEEDBACK 2012</p> <p> </p> <p> <strong>Anca Colceru </strong>(comentariu trimis pe 16 Septembrie 2012, ora 9:22)</p> <p> Va felicit in calitate de parinte pentru aceasta activitate "Scoala de Vara de Cunoastere ". Copiii au venit foarte incantati de toate activitatile ce s-au desfasurat in tabara, au retinut informatii noi transmise cu profesionalism de coordonatorii acestui proiect. Singura dezamagire a fost timpul scurt petrecut aceasta scoala.</p> <p> </p> <p> <strong>Cornelia Irimia </strong><em>(comentariu trimis pe 18 Septembrie 2012, ora 14:20)</em></p> <p> Ca si in anii trecuti parerea mea este ca faceti un lucru extraordinar cu acesti copii si sunt foarte multumita ca Ilinca poate sa va fie alaturi.</p> <p> Numai cuvinte de lauda am pentru tot ce s-a intamplat in acele cinci zile: locatia a fost una minunata; modul in care au fost intampinati copiii; sala de curs (in care s-au adus imaginile taberei de anul trecut); echipele de organizatori care i-au indrumat cu multa rabdare si cu zambetul pe buze; modul in care copiii au fost implicati imediat in activitatea taberei; faptul ca sunt invatati in permanenta importanta lucrului in echipa; subiectele tratate in tabara - multe noi pentru ei si foarte interesante; recompensarea implicarii lor ( Ilinca este foarte incantata ca a reusit sa castige mai multi banuti in acest an fata de anul trecut)</p> <p> Felicitari pentru profesionalismul de care inca o data ati dat dovada! Imi doresc ca Ilinca sa petreaca cat mai mult timp in preajma unor oameni ca dumneavoastra iar singurul meu regret este ca nu sunt alocate decat cinci zile acestei tabere. Daca in viitor aveti nevoie de ajutoare pentru un proiect mi-as dori ca Ilinca sa va fie alaturi.</p> <p> Va doresc numai bine !</p> <p> </p> <p> <strong>Madalina Mindrican </strong><em>(comentariu trimis pe 18 Septembrie 2012, ora 16:48)</em></p> <p> In ceea ce ma priveste consider ca faceti o treaba foarte buna pentru ca:</p> <p> - aduceti impreuna copiii nostri si prin intermediul dumneavoastra se descopera;</p> <p> - mediul in care se intampla totul este mai mult decat ok;</p> <p> - invata/descopera lucruri absolut interesante;</p> <p> - nu mi-am facut nici o grija in privinta supravegherii, cazarii si mesei deoarece stiam ca nu am niciun motiv (conditii de 5 stele pe toate planurile) si am totdeauna incredere in copiii mei</p> <p> - am pus si noi ca parinti alaturi de dumneavoastra inca o caramida la cresterea</p> <p> frumoasa a copiilor.</p> <p> Va doresc sa mai initiati proiecte cel putin la fel de interesante si de constructive si succesul pentru ele sigur o sa vina la pachet.</p> <p> </p> <p> <strong>Denisa Baitoc</strong> <em>(comentariu trimis pe 20 Septembrie 2012, ora 17:26)</em></p> <p> In primul rand tin sa va felicit in calitate de parinte pentru modul de organizare a Scolii de vara luand in calcul impresiile lui Stefan si felul ,,schimbat" in care a venit din tabara. Ce pot sa sper eu, este sa reusesc sa-l mai trimit si anul viitor in tabara, sper ca anul acesta sa ia premii la concursuri avizate de Minister pentru a putea intra in competitia , Olimpicii", este cam greu dar avand in vedere ca are un examen de dat ar trebui sa faca fata cu brio unei olimpiade atata timp cat vrea sa ia examenul cu o nota mare.</p> <p> Va multumesc inca odata pentru sansa pe care i-ati acordat-o.</p> <p> </p> <p> <strong>Iulian Mocanu </strong><em>(comentariu trimis pe 23 Septembrie 2012, ora 19:27)</em></p> <p> Va multumim pentru ce ati facut la Scoala de vara de cunoastere. Am ramas surprinsde cate lucruri interesante au discutat.</p> <p> Este o idee excelenta.</p> <p> </p> <p> <strong>Crina Tudore </strong><em>(comentariu trimis pe 18 Septembrie 2012, ora 9:39)</em></p> <p> Multumim frumos pentru tot ce ati facut pentru noi.</p> <p> </p> <p> <strong>Sidonia Balmau </strong><em>(comentariu trimis pe 2 Octombrie 2012, ora 9:27)</em></p> <p> Din ce mi-a povestit Radu, mi-am dat seama ca Scoala de vara este un eveniment important in viata lui. Este un antrenament extraordinar pentru gandire si creativitate si o provocare pentru el. Cu bucurie, am observat plusuri la cresterea increderii in sine si invingerea timiditatii precum si dobandirea de abilitati de comunicare in public. Pentru mine este foarte important ca in cadrul Scolii de vara interactioneaza cu oameni inteligenti si ca intra in contact cu domenii de top ale stiintei si tehnicii.</p> <p> De aceea va multumesc ca ati initiat acest proiect si va urez mult succes in continuare.</p> <p> </p> <p> <strong>Manuela Matei </strong><em>(comentariu trimis pe 9 August 2012 la ora 12:32)</em></p> <p> Cu aproape o saptamana de intarziere (dupa ce Tabara s-a terminat si ne-am recuperate copiii), va transmit acest mesaj de multumire pentru tot ce ati facut privitor la organizarea taberei. Dupa cum spun copiii, se pare ca din an in an este din ce in ce mai bine, mai interesante activitatile si absolut totul,, super"(cum spun ei).</p> <p> Va multumesc pentru tot.</p> <p> </p> <p> <strong>Roxana Georgescu </strong><em>(comentariu trimis pe 8 August 2012, ora 09:36)</em></p> <p> Tin sa va multumesc pentru tot ceea ce ati facut pentru Andrei. S-a simtit foarte bine in tabara si a fost o alegere foarte buna transferul spre grupa celor mai mari. A avut foarte multe de invatat de la ei si s-a simtit si foarte bine. Mi-a spus ca l-ati incurajat la inceput. A capatat mai multa incredere si sper ca si emotiile sa si le gestioneze mai bine. Multumesc foarte mult. A fost o experienta foarte buna pentru Andrei. Va rog sa ne anuntati cand mai organizati astfel de tabere. Va rog sa multumiti si colegilor. L-au facut sa se simta aproape de ei.</p> <p> </p> <p> <strong>Irene Dinu </strong><em>(comentariu trimis pe 6 August 2012, ora 10:38)</em></p> <p> Multumesc din suflet pentru tot ceea ce faceti - dumneavoastra si intregii echipe. Sunteti niste oameni minunati.</p> <p> </p> <p> <strong>Crina Tudorie </strong><em>(comentariu trimis pe 3 Septembrie 2012, ora 12:29)</em></p> <p> Chiar daca a trecut mai mult timp de cand ne-am bucurat de zilele de la scoala de vara, doresc sa va multumesc din suflet pentru grija dvs. si modul in care s-a desfasurat aceasta Caravana. David a fost foarte incantat de experienta minunata si povesteste in continuu despre cunostintele pe care le-a dobandit.</p> <p> </p> <p> <strong>Daniela Chiru </strong><em>(comentariu trimis pe 10 Septembrie 2021, ora 13:08)</em></p> <p> Este al doilea an in care Iulia-Elena participa la aceast tip interactiv de scoala si deja dupa ce s-a intors, prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost legata de varsta pana la care se poate participa Cred ca nu mai este necesar sa va spun cat de incantata s-a intors acasa. Fiind a doua data participanti au stiut la ce sa se astepte, pe ce sa puna mai mult accent, au socializat mult mai bine, s-au inchegat noi prietenii si au continuat cele anterioare. Experienta dumneavoastra si-a spus cuvantul inca o data. Tematica a fost mult mai incitanta si i-a tinut in priza. Cand copilul este multumumit, va dati seama ca si eu ca parinte sunt la fel.</p> <p> Felicitari !</p> <p> </p> <p> <strong>Vasile Popa </strong><em>(comentariu trimis pe 11 Septembtie 2012, ora 08:30)</em></p> <p> Referitor "Scoala de vara de cunoastere 2012", am discutat cu copiii mei ( Popa Stefan Adrian si Popa Cristina), acestia au fost incantati , spun ca a fost frumos si instructiv si doresc sa participe si in alti ani . Din partea noastra, a parintilor, va rog sa primiti multumiri pentru tot efortul pe care l-ati depus atat de dvs cat si de intrega echipa ce a fost implicata in acest proiect .</p> <p> Inca o data multumim si va uram toate cele bune.</p> <p> </p> <p> <strong>Adrian Badescu </strong><em>(comentariu trimis pe 12 Septembrie 2012, ora 10:01)</em></p> <p> In primul rand vrem sa va multumim pentru informatiile legate de rezultatele obtinute de participanti in activitatile desfasurate, cat si pentru pozele si filmuletele realizate.</p> <p> Pentru imbunatatirea permanenta a activitatii, va transmitem feedback-ul nostru, ca</p> <p> parinti, cu privire la Scoala de Vara de Cunoastere 2012:</p> <p> *Puncte forte: o initiativa laudabila, credem inedita, cu un rol important in descoperirea si dezvoltarea abilitatilor de lucru in echipa si de dezvoltare a dorintei de a obtine performanta si de a se face remarcati - foarte important faptul ca eforturile sunt rasplatite, o buna lectie pentru tineri.</p> <p> *Puncte de imbunatatit: optimizarea timpului dedicat activitatilor - activitatile le-au ocupat aproape tot timpul zilei iar tinerii ar fi vrut sa socializeze mai mult. De asemenea, credem ca ar fi oportun si desfasurarea unor activitati in aer liber.</p> <p> </p> <p> <strong>Alice Tabacu</strong> <em>(comentariu trimis pe 12 Septembrie 2012, ora 10:25)</em></p> <p> Adelina a fost foarte incantata, a fost prima ei tabara si mai vrea sa participe. Noi, parintii am fost foarte multumiti si cu siguranta va participa si anul viitor. Felicitari si pentru alegerea locatiei. Va multumim frumos pentru efortul depus si pentru tot ceea ce ati facut pentru copii nostri. Felicitari!</p> <p> </p> <p> <strong>Monica Gheorghe </strong><em>(comentariu trimis pe 13 Septembrie 2012, ora 10:44)</em></p> <p> In ceea ce ma priveste, eu ma declar multumita, imi pare bine ca si-a facut noi prieteni cu care tine legatura si sper ca la anul Miruna sa revina cu aceeasi placere in tabara.</p> <p> </p> <p> <strong>Viorel Nedelcu </strong><em>(comentariu trimis pe 13 Septembrie 2012, ora 14:47)</em></p> <p> Va multumesc pentru modul in care s-au desfasurat activitatile in Tabara de la Sinaia, personal am discutat cu fiul meu, Nedelcu Stefan Robert, in legatura cu aceasta tabara si as dori sa mai participe si la altele. Nu are decit de invatat multe lucruri utile pentru viata.</p> <p> </p> <p> <strong>Cristina Roncea </strong><em>(comentariu trimis pe 14 Septembrie 2012, ora 13:08)</em></p> <p> Va multumesc din suflet pentru efortul educational de o deosebita calitate pe care l-ati facut pentru copii nostri. Tabara a reprezentat un prim pas in viata de om independent a fiului meu si a fost facut cu placere, cu incredere si cu dorinta de a urma si altii... Astept cu nerabdare sa vad cum se va integra in viitoarele grupe de lucru si cred ca o sa aveti un partener pe termen lung!</p> <p> De fapt mai multi, pentru ca ma ofer voluntar, daca pot sa va sustin initiativele cu ceva, iar Ana vine puternic din spate si abia asteapta sa mearga in tabara!</p> <p> </p> <p> <strong>Elena Radu</strong> <em>(comentariu trimis pe 16 Septembrie 2012, ora 19:12)</em></p> <p> Crina a fost foarte multumita, dar se astepta sa fie asa ! In fiecare an este surprinsa de tema si in acelasi timp este incantata de provocare. Noi ca parinti va transmitem sa aveti cat mai multe realizari cu acesti copii deosebiti si va multumim pentru grija si daruirea pe care le-o oferiti!</p> <p> </p> <p> <strong>Ruxandra Popescu </strong><em>(comentariu trimis pe 16 Septembrie 2012, ora 21:26)</em></p> <p> Va multumesc din suflet pentru ocazia de a participa la acest eveniment EXTRAORDINAR. FELICITARI pentru organizarea impecabila, efortul sustinut, subiectele interesante (foarte multa informatie noua). Pozele si filmele confirma profesionalismul cu care a fost organizata tabara. Am inteles (numai din descrierile lui Tudor) ca a fost totul incitant, atragator, interesant si captivant.</p> <p> Recomandari : activitatile le-au ocupat foarte mult timp si Tudor si-ar fi dorit activitati in aer liber, trasee pe munte si experimente (activitati practice). Am propune durata taberei sa fie mai mare (citez : "cand ne-am obisnuit mai bine, a trebuit sa plecam).</p> <p> Cel mai bun feed - back este faptul ca isi doreste sa mai participe si anul viitor si nu numai. Asteapta si alte activitati de acest gen. Mai mult isi doreste sa faca parte din echipa de organizatori. FELICITARI tuturor! REUSITA tabara.</p> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '2', 'activ' => false, 'description' => null, 'filename' => '', 'keywords' => null, 'created' => '2013-02-20 00:43:15', 'modified' => '2013-12-02 20:30:45' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '2', 'name' => 'feedback' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'Partner' => array() ) ) $rapoarte = array( (int) 0 => array( 'Article' => array( 'id' => '4202', 'picture' => null, 'dir' => null, 'name' => 'Raport 2011', 'slug' => 'raport-2011', 'position' => '1', 'content' => '<p> <strong>CARAVANA CUNOAȘTERII 1.0</strong></p> <p> <strong><em>Şcoala de Vară de Cunoaştere</em></strong></p> <div> <p> </p> <p style="text-align: center;"> <strong>2011</strong></p> <p style="text-align: center;"> <strong>Raport</strong></p> <p> </p> <ol> <li> <strong>Geneza</strong></li> <li> <strong>Concept</strong></li> <li> <strong>Beneficiari</strong></li> <li> <strong>Durata</strong></li> <li> <strong>Locul</strong></li> <li> <strong>Echipa</strong></li> <li> <strong>Buget</strong></li> <li> <strong>Sustenabilitate</strong></li> <li> <strong>Aparitii online</strong></li> </ol> <div align="center"> <hr align="center" size="1" width="98%" /> </div> <p> <strong>Geneza:</strong></p> <p> În urma experienţei Proiectului ”Caravana Cunoaşterii” 2010, ne-am propus ca obiectivele de cunoaştere să fie îndeplinite într-o măsura mai mare la nivelul beneficiarilor, prin extinderea numărului de zile petrecut cu aceştia.</p> <p> Analizând şi întreaga piaţă a taberelor şi şcolilor de vară din România, am identificat lipsa unei Şcoli de Vară de Cunoaştere destinată nivelului preuniversitar.</p> <p> Astfel a luat fiinţă Prima Şcoală de Vară de Cunoaştere din România.</p> <p> </p> <p> <strong>Concept:</strong></p> <p> Şcoala de Vară de Cunoaştere este un proiect de Responsabilitate Socială generat şi organizat de un grup de Olimpici Petrom.</p> <p> Şcoala de Vară de Cunoaştere este o alternativă nu numai la sistemul formal de învăţământ, cât şi la cel informal. În cadrul Şcolii de Vară dăm beneficiarilor posibilitatea de a parcurge mai multe nivele de cunoaştere şi de dificultate în afirmarea de sine, în aplicarea informatiilor deţinute şi în asimilarea de noi informaţii.</p> <p> </p> <p> <strong>Beneficiari:</strong></p> <p> 100 persoane cu vârsta între 9 – 25 ani</p> <p> </p> <p> <strong>Durata/Perioada:</strong></p> <p> 15 – 19 august 2011 – ciclul primar</p> <p> 20 – 24 august 2011 – ciclul gimnazial</p> <p> 25 – 29 august 2011 – ciclul liceal + studenţi</p> <p> </p> <p> <strong>Locul:</strong> Poiana Braşov, Hotel Miraj****</p> <p> </p> <p> <strong>Echipa:</strong></p> <p> <strong>Project Manager:</strong> Diana Niţescu</p> <p> <strong>Echipa de cercetare:</strong> Sabina Şerbu, Violeta Anastase, Ioana Streaţă,</p> <p> Cătălina Spătărelu</p> <p> <strong>Echipa de management:</strong> Alina Stoica, Delia Pop, Bianca Georgescu,</p> <p> Ruxandra Geanaliu</p> <p> <strong>Echipa de oranizare:</strong> Alexandru Paraschiv, Anda Ondu, Andreea Vasile,</p> <p> Raluca Enăşoiu, Cristina Vînescu, Cristiana Stanciu,</p> <p> Daniela Florescu, Mădălina Crăciunescu, Daciana Popa</p> <p> </p> <p> <strong>Buget venituri şi cheltuieli:</strong></p> <p> <strong>Cheltuieli</strong></p> <p> Cheltuieli organizatorice: 6 000 lei</p> <p> Cheltuieli materiale: 5 000 lei</p> <p> Cazare,masa, sala: 83 000 lei</p> <p> Premii: 6 318 lei</p> <p> <strong>TOTAL 100 318 lei</strong></p> <p> <strong>Venituri</strong></p> <p> Taxă curs: 47 000 lei</p> <p> Campanie 2%: 20 225 lei</p> <p> Sponsorizare: 33 093 lei</p> <p> <strong>TOTAL: 100 318 lei</strong></p> <p> </p> <p> </p> <p> <strong>Sustenabilitate:</strong></p> <p> 1. Participanţii au primit diplome pentru portofoliu</p> <p> 2. Unii dintre participanţi au fost premiaţi în cadrul Premierii ”Olimpicii Petrom” pentru crearea unei comunităţi mai vaste a celor pasionaţi de cunoaştere</p> <p> 3. Unii dintre beneficiari au fost consiliaţi pentru a avea performanţe naţionale şi internaţionale eligibile Programului ”Olimpicii Petrom”</p> <p> 4. Un beneficiar a fost susţinut cu o sponsorizare pentru a finaliza un proiect ştiinţific de robotică</p> <p> </p> <p> <strong>Apariţii Online</strong></p> <p> <a href="http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/82-liceal/4301-scoala-de-vara-de-cunoastere">http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/82-liceal/4301-scoala-de-vara-de-cunoastere</a></p> <p> <a href="http://www.orasulcopiilor.ro/evenimente/Scoala-de-Vara-de-Cunoastere---HR-HP-High-Performance/456">http://www.orasulcopiilor.ro/evenimente/Scoala-de-Vara-de-Cunoastere---HR-HP-High-Performance/456</a></p> <p> <a href="http://www.facebook.com/pages/Scoala-de-vara-de-cunoastere-2011-REALITATE-n-D/219416584747553">http://www.facebook.com/pages/Scoala-de-vara-de-cunoastere-2011-REALITATE-n-D/219416584747553</a></p> <p> <a href="http://watashiwaringodesu.wordpress.com/2011/08/30/scoala-de-vara-de-cunoastere/">http://watashiwaringodesu.wordpress.com/2011/08/30/scoala-de-vara-de-cunoastere/</a></p> <p> <a href="http://groups.yahoo.com/group/EM_fsega/message/88">http://groups.yahoo.com/group/EM_fsega/message/88</a></p> <p> <a href="http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/caravana-cunoasterii">http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/caravana-cunoasterii</a></p> <p> <a href="http://www.niuzer.ro/Copii/Scoala-de-Vara-de-Cunoastere-2743869.html">http://www.niuzer.ro/Copii/Scoala-de-Vara-de-Cunoastere-2743869.html</a></p> <p> <a href="http://olimpiciipetrom.com/2011/concept_2011.html">http://olimpiciipetrom.com/2011/concept_2011.html</a></p> <p> </p> </div> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '2', 'type_id' => '3', 'activ' => false, 'description' => null, 'filename' => '', 'keywords' => null, 'created' => '2013-03-07 18:05:30', 'modified' => '2013-03-07 18:10:40' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '3', 'name' => 'raport' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ) ) $sectiuni = array( (int) 0 => array( 'Article' => array( 'id' => '4170', 'picture' => 'rsz_101story-33-ways-well-be-working-2020.png', 'dir' => '4170', 'name' => 'Internship mobil', 'slug' => 'internship-mobil', 'position' => '1', 'content' => '<p> </p> <p><strong><span>INTERNSHIP MOBIL = EXTERN SHIP</span></strong></p> <div> <p><em>fresh up...Fii UP!</em></p> <p> </p> <p><span style="line-height: 1.6;">Daca mergi intr-un internship capeti experienta intr-o anumita paradigma, daca mergi cu noi intr-un EXTERN SHIP capeti viziune in piata.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Hai intr-un tur - retur prin multinationale de top, start-upuri, acceleratoare, incubatoare si business angels care te vor ajuta sa-ti creezi profilul tau de angajat sau anteprenor.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand pleci in viata nu e foarte important pe ce drum o iei, ci cat de performant evoluezi.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Te asteptam sa te alaturi echipelor Olimpicii Petrom si Caravana Cunoasterii, care dau START unui EXIT din tipar folosind experienta din cei 4 ani de stagii internationale in Europa, SUA si Asia.</span></p> <p> </p> <p><span style="line-height: 1.6;">Asa ne organizam impreuna:</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Perioada:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 24 - 31 iulie</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Traseu:</strong><span style="line-height: 1.6;"> Bucuresti (24, 25, 26, 27 iulie); Cluj (28, 29, 30 iulie)</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Cazarea:</strong><span style="line-height: 1.6;"> hoteluri 3/4* (Bucuresti, Cluj)</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Masa:</strong><span style="line-height: 1.6;"> Mic dejun inclus</span></p> <p> Restul meselor se vor lua pe parcursul zilei in functie de destinatie.</p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Transport:</strong><span style="line-height: 1.6;"> autocar si avion</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Program:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 24 iulie - intalnirea in Bucuresti</span></p> <p> 25 iulie - companii de Top</p> <p> 26 iulie - start-upuri, acceleratoare si incubatoare</p> <p> 27 iulie - finantari si business angels / decolare spre Cluj</p> <p> 28 iulie - companii de top din Cluj</p> <p> 29 iulie - start-upuri, acceleratoare si incubatoare, business angels</p> <p> 30 iulie - agrement Cluj</p> <p> 31 iulie - decolare spre Bucuresti</p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Agrement:</strong><span style="line-height: 1.6;"> Therme Park Bucuresti, Aqua Park Floresti, Adrenalin Park Cluj si alte </span><span style="line-height: 1.6;">surprize. </span></p> <p><span style="line-height: 1.6;"> Aceste costuri nu sunt incluse in pret.</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Taxa:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 1 400 lei/pers (cazare, masa, transport, materiale)</span></p> <p> 1 100 lei/pers pentru cei care locuiesc in Bucuresti/Cluj</p> <p> Plata se poate face in 2 rate.</p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Varsta:</strong><span style="line-height: 1.6;"> persoane intre 15 - 27 ani</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Certificat:</strong><span style="line-height: 1.6;"> se acorda la finalul internshipului</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Inscriere:</strong><span style="line-height: 1.6;"> pana pe 20 mai,</span><span style="line-height: 1.6;"> trimitand un e-mail pe adresa:</span></p> <p> <a href="mailto:dianan@olimpiciipetrom.com">dianan@olimpiciipetrom.com</a>/<a href="mailto:dianan@caravanacunoasterii.ro">dianan@caravanacunoasterii.ro</a></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Organizare:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 1 iunie - plata rata 1</span></p> <p> 1 iulie - plata rata 2</p> <p> - anuntarea amanuntelor organizatorice</p> <p> 20 iulie - comunicarea finala<span style="line-height: 1.6;"> </span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Contact:</strong><span style="line-height: 1.6;"> Diana Nitescu (0742 010 540, 0722 831 833)</span></p> <p> <a href="mailto:dianan@olimpiciipetrom.com">dianan@olimpiciipetrom.com</a>, <a href="mailto:dianan@caravanacunoasterii.ro">dianan@caravanacunoasterii.ro</a></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Termen:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 20 mai 2016</span></p> </div> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '1', 'activ' => true, 'description' => '', 'filename' => 'rsz_101story-33-ways-well-be-wor', 'keywords' => '', 'created' => '2013-02-20 00:49:10', 'modified' => '2016-06-20 09:09:38' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '1', 'name' => 'sectiune' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ), (int) 1 => array( 'Article' => array( 'id' => '4172', 'picture' => 'rsz_24-changes-will-shape-classroom-of-the-future-making-education-fully-technological-r100.jpg', 'dir' => '4172', 'name' => 'Advanced Class', 'slug' => 'advanced-class', 'position' => '1', 'content' => '<p> </p> <p><strong>Scoala de Vara de Cunoastere</strong></p> <p><strong>Informatii Practice</strong></p> <p> </p> <p><span style="line-height: 1.6;">Pentru ca lucrurile serioase: cunoasterea, orientarea in cariera pot fi facute si sub forma de joaca, anul acesta distractia e mult incercata intr-o pizzerie de cunoastere, intr-o firma de androizi si intr-un escape room.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Te asteptam sa experimentam suspansul si impactul pe care le creeaza ideile bune si neasteptate cu care te provocam sa te joci.</span></p> <p> </p> <p><strong>Organizare :</strong></p> <p> </p> <p><strong>Perioada:</strong> 6 - 10 august (copii 7 - 10 ani)</p> <p> 10 - 14 august (copii 11 - 14 ani)</p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Locul:</strong><span style="line-height: 1.6;"> o statiune montana</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Hotelul:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 3 / 4*</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Masa: </strong><span style="line-height: 1.6;"> 3 mese / zi</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Transport: </strong><span style="line-height: 1.6;"> microbuz CREM </span></p> <p><span style="line-height: 1.6;"> Gratuit pentru copiii angajatilor Petrom. </span><span style="line-height: 1.6;">Contracost pentru externi.</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Taxa:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 1 </span><span style="line-height: 1.6;">000 lei/pers (externi)</span></p> <p><span style="line-height: 20.8px;"> 800 lei/pers (copii angajati Petrom)</span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Inscriere:</strong><span style="line-height: 1.6;"> se poate face online aici: <a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/inscrieri">www.caravanacunoasterii.ro/inscrieri</a></span></p> <p><span style="line-height: 1.6;"> </span><span style="line-height: 1.6;">sau prin e-mail: <a href="mailto:dianan@caravanacunoasterii.ro">dianan@caravanacunoasterii.ro</a></span></p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Etape:</strong><span style="line-height: 1.6;"> inscriere (20 aprilie - 20 mai)</span></p> <p> <span style="line-height: 20.8px;">stabilirea locatiei (</span>iunie - iulie) </p> <p> <span style="line-height: 20.8px;">semarea contractului si plata taxei (</span>iulie) </p> <p> <span style="line-height: 20.8px;">desfasurare SDV (</span>6 - 14 august) </p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Contact:</strong><span style="line-height: 1.6;"> Diana Nitescu</span></p> <p> 0742 010 540, 0722 831 833</p> <p><strong style="line-height: 1.6;">Termen:</strong><span style="line-height: 1.6;"> 20 mai 2016</span></p> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '1', 'activ' => false, 'description' => '', 'filename' => 'rsz_24-changes-will-shape-classr', 'keywords' => '', 'created' => '2013-02-20 01:09:13', 'modified' => '2016-06-20 09:07:05' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '1', 'name' => 'sectiune' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ) ) $albums = array( (int) 0 => array( 'Article' => array( 'id' => '4173', 'picture' => 'album.jpg', 'dir' => '4173', 'name' => 'Advanced Class', 'slug' => 'advanced-class', 'position' => '1', 'content' => '', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '4', 'activ' => true, 'description' => null, 'filename' => 'album', 'keywords' => null, 'created' => '2013-02-20 01:15:11', 'modified' => '2013-02-27 23:52:10' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '4', 'name' => 'album' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( [maximum depth reached] ), (int) 1 => array( [maximum depth reached] ), (int) 2 => array( [maximum depth reached] ), (int) 3 => array( [maximum depth reached] ), (int) 4 => array( [maximum depth reached] ), (int) 5 => array( [maximum depth reached] ), (int) 6 => array( [maximum depth reached] ), (int) 7 => array( [maximum depth reached] ), (int) 8 => array( [maximum depth reached] ), (int) 9 => array( [maximum depth reached] ), (int) 10 => array( [maximum depth reached] ), (int) 11 => array( [maximum depth reached] ), (int) 12 => array( [maximum depth reached] ), (int) 13 => array( [maximum depth reached] ), (int) 14 => array( [maximum depth reached] ), (int) 15 => array( [maximum depth reached] ), (int) 16 => array( [maximum depth reached] ), (int) 17 => array( [maximum depth reached] ), (int) 18 => array( [maximum depth reached] ), (int) 19 => array( [maximum depth reached] ), (int) 20 => array( [maximum depth reached] ), (int) 21 => array( [maximum depth reached] ), (int) 22 => array( [maximum depth reached] ), (int) 23 => array( [maximum depth reached] ), (int) 24 => array( [maximum depth reached] ), (int) 25 => array( [maximum depth reached] ), (int) 26 => array( [maximum depth reached] ), (int) 27 => array( [maximum depth reached] ), (int) 28 => array( [maximum depth reached] ), (int) 29 => array( [maximum depth reached] ), (int) 30 => array( [maximum depth reached] ), (int) 31 => array( [maximum depth reached] ), (int) 32 => array( [maximum depth reached] ), (int) 33 => array( [maximum depth reached] ), (int) 34 => array( [maximum depth reached] ), (int) 35 => array( [maximum depth reached] ), (int) 36 => array( [maximum depth reached] ), (int) 37 => array( [maximum depth reached] ), (int) 38 => array( [maximum depth reached] ), (int) 39 => array( [maximum depth reached] ), (int) 40 => array( [maximum depth reached] ), (int) 41 => array( [maximum depth reached] ), (int) 42 => array( [maximum depth reached] ), (int) 43 => array( [maximum depth reached] ), (int) 44 => array( [maximum depth reached] ), (int) 45 => array( [maximum depth reached] ), (int) 46 => array( [maximum depth reached] ), (int) 47 => array( [maximum depth reached] ), (int) 48 => array( [maximum depth reached] ), (int) 49 => array( [maximum depth reached] ), (int) 50 => array( [maximum depth reached] ), (int) 51 => array( [maximum depth reached] ), (int) 52 => array( [maximum depth reached] ), (int) 53 => array( [maximum depth reached] ), (int) 54 => array( [maximum depth reached] ), (int) 55 => array( [maximum depth reached] ), (int) 56 => array( [maximum depth reached] ), (int) 57 => array( [maximum depth reached] ), (int) 58 => array( [maximum depth reached] ), (int) 59 => array( [maximum depth reached] ), (int) 60 => array( [maximum depth reached] ), (int) 61 => array( [maximum depth reached] ), (int) 62 => array( [maximum depth reached] ), (int) 63 => array( [maximum depth reached] ), (int) 64 => array( [maximum depth reached] ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ) ) $banners = array( (int) 0 => array( 'Banner' => array( 'id' => '56', 'picture' => '140605132468499-original-1.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Şcoala de Vară de Cunoaştere', 'name' => 'dff4a3ef4269386dffae49217286a083copy', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 02:07:43', 'modified' => '2016-05-13 08:27:04' ) ), (int) 1 => array( 'Banner' => array( 'id' => '49', 'picture' => '1.un mod - advanced4.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Un mod de a fi mai aproape de noi si de lumea in care traim', 'name' => 'advanced4', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 01:45:58', 'modified' => '2016-05-13 08:27:38' ) ), (int) 2 => array( 'Banner' => array( 'id' => '51', 'picture' => 'banner 3 advanced.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Internship mobil', 'name' => 'banner 3 advanced', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 01:47:46', 'modified' => '2016-05-13 08:27:25' ) ), (int) 3 => array( 'Banner' => array( 'id' => '52', 'picture' => 'Medical-Innovations.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Şcoala de Vară de Cunoaştere', 'name' => 'home 1', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 01:50:05', 'modified' => '2016-05-13 08:24:31' ) ), (int) 4 => array( 'Banner' => array( 'id' => '53', 'picture' => '2.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Un mod de a fi mai aproape de noi si de lumea in care traim', 'name' => '2', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 01:50:27', 'modified' => '2013-02-20 01:50:27' ) ), (int) 5 => array( 'Banner' => array( 'id' => '54', 'picture' => '1.un mod - advanced4.jpg', 'dir' => '', 'alt' => 'Internship mobil', 'name' => 'conferinte2', 'url' => '', 'category_id' => '7', 'order' => '0', 'created' => '2013-02-20 01:51:09', 'modified' => '2016-05-13 08:21:12' ) ) ) $category = array( 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ) ) $article = array( 'Article' => array( 'id' => '4169', 'picture' => null, 'dir' => null, 'name' => 'Raport', 'slug' => 'raport', 'position' => '1', 'content' => '<p> </p> <p><strong>CARAVANA CUNOAȘTERII 2.0</strong></p> <p><strong><em>Şcoala de Vară de Cunoaştere</em></strong></p> <p> </p> <p align="center"><strong>2012</strong></p> <p align="center"><strong>1, 2, 3 … la Raport</strong></p> <p align="center"> </p> <p> </p> <p>După ce am trecut de primul an, al doilea, am ajuns în al treilea cu alte și alte idei, deci suntem făcuți să mergem înainte…cu mulți ani înainte.</p> <p>Anul 2012 pentru unii a fost un vârf de activitate, dar pentru noi a fost o bază … bază pe care o vom construi de acum în colo împreună.</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Noutați 2012</strong></p> <ul> <li>Am lansat un nou concept pe module: College Class, Master Class, Advanced Class si Nobel Class</li> <li>Am introdus o nouă activitate în Proiect: Prima Conferință de Cunoaștere din România</li> <li>Am sponsorizat 2 proiecte de robotică, care au obținut premii naționale și internaționale </li> <li>Am lansat un nou site al proiectului și înscrierile on-line</li> <li>Am abordat cele mai avangardiste concepte și domenii științifice într-o poveste a viitorului</li> </ul> <p>Și încă mai avem idei pentru 2013</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Activități 2012</strong></p> <p><strong>College Class</strong> – ateliere pentru ”Școala Altfel”</p> <p><strong>Master Class</strong> – școala de vară cu secțiuni despre realitate, om și interacțiunile om – realitate</p> <p><strong>Advanced Class </strong> – școala de vară cu secțiuni despre cele mai avangardiste domenii și concepte</p> <p> din știință și piața muncii</p> <p><strong>Nobel Clas</strong>s – proiecte științiice concrete, anteprenoriat științific</p> <p><strong>Conferința</strong> – oportunități în știință și tehnologie, abilități, anteprenori în știință</p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Locație </strong></p> <p>Hotel New Montana (Sinaia, Ro)</p> <p> </p> <p><strong>Beneficiari </strong></p> <p>149 copii si tineri</p> <table border="1" cellpadding="0" cellspacing="0" style="width:624px;" width="624"> <tbody> <tr> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Nivel</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center"><strong>Perioada</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center"><strong>Vârsta</strong></p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Nr. beneficiari</strong></p> </td> </tr> <tr> <td rowspan="2" style="width:132px;"> <p align="center"> </p> <p align="center"><strong>Advanced Class</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">1 – 5 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">˃ 14 ani</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">27</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">5 – 9 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">˂ 14 ani</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">25</p> </td> </tr> <tr> <td rowspan="3" style="width:132px;"> <p align="center"> </p> <p align="center"><strong>Master Class</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">9 – 13 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">liceu si facultate</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">34</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">13 – 17 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">Gimnaziu</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">26</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:180px;"> <p align="center">17 – 21 august</p> </td> <td style="width:180px;"> <p align="center">Primar</p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">17</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>Olimpici nationali</strong></p> </td> <td style="width:180px;"> </td> <td style="width:180px;"> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center">20</p> </td> </tr> <tr> <td colspan="3" style="width:491px;"> <p><strong> Total</strong></p> </td> <td style="width:132px;"> <p align="center"><strong>149</strong></p> </td> </tr> </tbody> </table> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Echipa</strong></p> <p>In 2012 am dat startul la integrare. Pe langa olimpicii naționali care au initiat acest proiect am largit echipa si cu cei mai buni dintre beneficiarii Scolii de Vara…. si bine am facut.</p> <p>Pentru a vedea echipa 2010, accesati <a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/membri/advanced-class">aici.</a></p> <p> </p> <p><strong>Statistici</strong></p> <p>Mai multe amanunte despre continut si utilitatea proiectului <em><u>aici.</u></em></p> <p> </p> <p><strong>Feedback</strong></p> <p>Mai multe amanunte despre impact <a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articole/feedback-master-class">aici</a></p> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Buget</strong></p> <table border="1" cellpadding="0" cellspacing="0"> <tbody> <tr> <td colspan="2" style="width:312px;"> <p align="center"><strong>Venturi (lei)</strong></p> </td> <td colspan="2" style="width:318px;"> <p align="center"><strong>Cheltuieli (lei)</strong></p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;height:31px;"> <p align="center">Taxă participare</p> </td> <td style="width:113px;height:31px;"> <p align="center">61 430</p> </td> <td style="width:217px;height:31px;"> <p align="center">Cazare, masa, sala</p> </td> <td style="width:101px;height:31px;"> <p align="center"><strong>179 000</strong></p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center">Campania 2%</p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center">29 800</p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center">Material, transport,organizare</p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center">13 176</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center">Sponsorizare Petrom</p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center">109 691</p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center">Premii</p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center">8 745</p> </td> </tr> <tr> <td style="width:198px;"> <p align="center"><strong>TOTAL</strong></p> </td> <td style="width:113px;"> <p align="center"><strong>200 921</strong></p> </td> <td style="width:217px;"> <p align="center"><strong>TOTAL</strong></p> </td> <td style="width:101px;"> <p align="center"><strong>200 921</strong></p> </td> </tr> </tbody> </table> <p> </p> <p> </p> <p><strong>Vizibilitate in online</strong></p> <p><a href="http://caravanacunoasterii.ro/">http://caravanacunoasterii.ro/</a></p> <p><a href="http://www.scientia.ro/forum/index.php/topic,3898.0.html">http://www.scientia.ro/forum/index.php/topic,3898.0.html</a></p> <p><a href="http://www.cipriandragomir.com/2012/05/25/scoala-de-vara-de-cunoastere/">http://www.cipriandragomir.com/2012/05/25/scoala-de-vara-de-cunoastere/</a></p> <p><a href="http://www.anunturi.org/detalii_anunt-scoala-de-vara-de-cunoastere-2012-pt-tineri-10-25-ani-0f0-67893.html">http://www.anunturi.org/detalii_anunt-scoala-de-vara-de-cunoastere-2012-pt-tineri-10-25-ani-0f0-67893.html</a></p> <p><a href="http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/63/6663-scoala-de-vara-de-cunoastere-pentru-copii-si-adolescenti">http://www.suntparinte.ro/timpul-liber/63/6663-scoala-de-vara-de-cunoastere-pentru-copii-si-adolescenti</a></p> <p><a href="http://www.copilul.ro/Excursii-si-tabere-u119/Tabara-de-Cunoastere-2012-s8879.html">http://www.copilul.ro/Excursii-si-tabere-u119/Tabara-de-Cunoastere-2012-s8879.html</a></p> <p><a href="http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/petrom-a-premiat-103-olimpici-nationali-si-internationali.html">http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/petrom-a-premiat-103-olimpici-nationali-si-internationali.html</a></p> <p><a href="http://www.csrmedia.ro/petrom-a-premiat-103-olimpici-ai-caror-parinti-lucreaza-in-industria-petroliera/">http://www.csrmedia.ro/petrom-a-premiat-103-olimpici-ai-caror-parinti-lucreaza-in-industria-petroliera/</a></p> <p><a href="http://www.micapublicitate.net/tabara-2012-567506.html">http://www.micapublicitate.net/tabara-2012-567506.html</a></p> <p><a href="http://www.operepictura.ro/expozitiepetrom.html">http://www.operepictura.ro/expozitiepetrom.html</a></p> <p> </p> ', 'category_id' => '7', 'edition_id' => '1', 'type_id' => '3', 'activ' => false, 'description' => '', 'filename' => '', 'keywords' => '', 'created' => '2013-02-20 00:47:49', 'modified' => '2015-01-16 21:53:24' ), 'Category' => array( 'id' => '7', 'cover' => 'rsz_12020-vision-625048837-1925231.jpg', 'cover_dir' => '7', 'picture' => 'advanced 1.jpg', 'dir' => '7', 'name' => 'Advanced Class', 'description' => '<p> </p> <p>Cand te gandesti la putin mai mult si mai bine in cunoastere, stiinta si orientarea carierei te gandesti la experiente concret traite.</p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand vorbesti de tinerii actuali nu mai pui limite, stii sigur ca impact si network poate sa creeze si un copil la 7 ani sau contactul cu piata muncii incepe de la 15 ani.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Cand aduni cariera cu stiinta, cunoasterea, gandirea practica, impactul, network-ul si viata reala te afli deja in Modulul Advanced de la Caravana Cunoasterii.</span></p> <p><span style="line-height: 1.6;">Citeste </span><strong style="line-height: 1.6;"><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/internship-mobil-bucuresti-cluj/4170"><em>aici</em></a> </strong><span style="line-height: 1.6;">cum organizam pentru tineri primul Internship Mobil din Romania sau la ce rang am ridicat anul acesta provocarile pentru cei </span><strong style="line-height: 1.6;"><em><a href="http://www.caravanacunoasterii.ro/articol/advanced-class/4172">mici</a>.</em></strong></p> <p> </p> <p> </p> ', 'slug' => 'advanced-class', 'file' => null, 'file_dir' => '', 'parent_id' => '0', 'lft' => '5', 'rght' => '6', 'active' => true, 'created' => '2013-02-18 09:47:23' ), 'Type' => array( 'id' => '3', 'name' => 'raport' ), 'Cover' => array( (int) 0 => array( 'id' => '1386', 'model' => 'Article', 'foreign_key' => '4169', 'filename' => 'raport', 'attachment' => 'raport.jpg', 'description' => null, 'dir' => '1386', 'type' => 'image/jpeg', 'size' => '22253', 'extension' => 'jpg', 'active' => true, 'order' => '0', 'created' => '2013-03-01 01:36:04' ) ), 'File' => array(), 'Partner' => array() ) $authUser = null $var = 'raports' $i = (int) 0include - APP/View/Articles/view.ctp, line 48 View::_evaluate() - CORE/Cake/View/View.php, line 929 View::_render() - CORE/Cake/View/View.php, line 891 View::render() - CORE/Cake/View/View.php, line 460 Controller::render() - CORE/Cake/Controller/Controller.php, line 952 Dispatcher::_invoke() - CORE/Cake/Routing/Dispatcher.php, line 192 Dispatcher::dispatch() - CORE/Cake/Routing/Dispatcher.php, line 160 [main] - APP/webroot/index.php, line 108
Warning (2): Invalid argument supplied for foreach() [APP/View/Articles/view.ctp, line 48]Code Context$var = Inflector::pluralize($article['Type']['name']);